Jucarii Waldorf si BumbuToys
Iubirea și căldura sunt esențiale pentru o dezvoltare armonioasă a copiilor, fiind elemente fundamentale în pedagogia Waldorf.
În opinia lui Rudolf Steiner, fondatorul acestei pedagogii, “copiii care trăiesc într-o atmosferă de iubire și căldură și care au în jurul lor exemple cu adevărat bune de imitat, trăiesc în elementul potrivit lor”.
Pornind de la importanța iubirii și a căldurii în creșterea copiilor și în tot ce îi înconjoară, cream fiecare jucărie BumbuToys cu multă iubire, din materiale 100% naturale, care să le ofere celor mici o experiență senzorială minunată.
Dacă nu ai făcut-o deja, poți vedea aici colecția noastră de Jucării Waldorf.

Capul, inima și mâna în educația Waldorf
Educația Waldorf se realizează în deplină armonie cu etapele de dezvoltare a copilului, fără a sări peste acestea.
Astfel, se respectă ritmul de creștere a copiilor și se folosesc mijloace de învățare adaptate fiecărei vârste, pentru a favoriza o dezvoltare completă a acestora, ținând cont de cap, inimă și mână.
Ca atare, în pedagogia Waldorf se urmărește dezvoltarea laturilor cognitivă, emoțională și practică, prin educarea gândirii, a simțirii și a voinței.
Privit precum o unitate în simțire, voință și gândire, omul este complet atunci când își dezvoltă, în egală măsură, toate aceste trei laturi.
Prin caracteristicile jucăriilor BumbuToys, acestea pot fi utilizate pentru a susține jocul liber, imaginativ, în educația Waldorf.
Iată 6 principii ale pedagogiei Waldorf, care se regăsesc în jucăriile BumbuToys:
Jucării prietenoase cu mediul
Jucăriile BumbuToys sunt 100% naturale, create în deplină armonie cu natura și cu dezvoltarea echilibrată a copiilor.
Prin materialele naturale din care sunt realizate, aceste jucării întrunesc caracteristicile Waldorf de a oferi o conexiune cu lumea naturală.
Jucăriile Waldorf BumbuToys nutresc o legătură cu natura și conferă copilului un sentiment de apartenență.
Totodată, aceste jucării sunt delicate, nu doar grație materialelor folosite, cât și a formelor și a culorilor pe care le utilizăm, încât sunt blânde cu simțurile celor mici.
Nu în ultimul rând, folosirea jucăriilor Waldorf BumbuToys permite copiilor să îndrăgească tot mai mult natura.
Spre exemplu, seturile de construit și de pictat BumbuToys, realizate din lemn pur, sunt o invitație la a descoperi natura și la stimularea creativității prin pictură, aceasta din urmă fiind foarte importantă în școala Waldorf.
Jucării simple, neformate, pentru stimularea creativității
O caracteristică specială a jucăriilor Waldorf este de a fi “neformate”, cât mai simple, pentru a stimula creativitatea și imaginația copiilor.
Copiilor le este mult mai greu să își imagineze emoțiile pe care le pot avea jucăriile lor, dacă acestea au foarte multe detalii, precum sunt păpușile cu o față zâmbitoare, sugestivă până la cel mic detaliu.
Tocmai de aceea noi am creat o colecție de figurine din lemn Waldorf, care se evidențiază prin simplitate.
Acestea au trăsături sugestive ale feței, fără să exprime clar anumite emoții.
Într-un joc cu figurinele BumbuToys, precum sunt Ariciul, Rața de casă, Găina maro, Vaca alb-maro, Măgarul stând, Țapul stând sau Oaia păscând, copiii se vor distra de minune atribuind acestora emoțiile dorite.
Ca atare, jocul cu figurinele Waldorf BumbuToys este unul pe cât de distractiv, pe atât de educativ și ajută copiii să își conștientizeze emoțiile.
Jocul liber, imaginativ
În opinia lui Rudolf Steiner, “Adevărata valoare educativă a jocului se află în faptul că ignorăm regulile și reglementările, teoriile noastre asupra educației și lăsăm copilului frâiele”.
Pornind de la propria configurație spirituală, dar și de la experiența lui de viață, fiecare copil se joacă într-un un mod unic, prin care descoperă lumea.
Pentru a fi posibil jocul liber, jucăriile Waldorf sunt simple, în culori delicate, cu care copiii se pot juca în nenumărate moduri.
Colecția de jucării Waldorf creată în atelierul BumbuToys este simplă, inspirată de natură, concepută pentru învățarea prin jocul imaginativ.
Lemnul îmbracă forme și culori discrete, prin care copiii se pot juca în nenumărate moduri, liber, pentru experiențe memorabile.
Floarea soarelui BumbuToys, Inima Stivă, Harbuzul, Lămâia sau Peștera sunt jucării din lemn perfecte pentru a-i iniția pe cei mici în jocul imaginativ, plin de culoare și de voie bună.
Cu acestea copiii pot construi un turn, o clădire sau le pot folosi drept bani sau pietre prețioase.
Posibilitățile sunt nelimitate!
Jucării care imită activitățile adulților
Copiii adoră să imite adulții din jurul lor.
Este de ajuns să începi să pregătești cina, încât cei mici să te însoțească și să gătească alături de tine.
În primii șapte ani din viață, imitația este parte a dezvoltării sănătoase a copiilor, care începe încă din primele luni, când bebelușii încep să imite expresiile faciale ale părinților.
Privind joaca copiilor precum o muncă, iar jucăriile niște unelte, în pedagogia Waldorf este încurajată imitația.
Astfel, copiilor li se oferă jucării de imitație, ce sunt copii fidele ale obiectelor pe care noi, adulții, le utilizăm zilnic, doar că în miniatură.
Setul Strugure Avocado si Capsuna BumbuToys, realizat manual din stejar și arțar, este perfect pentru a încuraja jocul imitativ.
Cu acestea, copiii vor pregăti masa pentru tine, imitând ceea ce faci tu în bucătărie.
Jucării care încurajează experiența senzorială
O calitate deosebită întâlnită la jucăriile Waldorf, regăsită, totodată, în colecțiile BumbuToys, este cea de hrănire a simțurilor.
În pedagogia Waldorf se recomandă să le oferim copiilor jucării din materiale naturale, care să le asigure o experiență senzorială.
Textura lemnului, cu inelele lui de creștere, nodurile și petele de culoare au un important efect liniștitor asupra copiilor.
Jucăria BumbuToys Arcade Natur, fabricată din lemn natural, respectă principiile educației Waldorf, prin faptul că încurajează jocul imaginativ, dar favorizează, de asemenea, hrănirea simțurilor unui copil, prin stimularea senzorială.
Jucării frumoase
Ne dorim să cream un mediu frumos pentru copiii noștri, motiv pentru care este bine ca jucăriile pe care le alegem să le încânte privirea.
În concepția lui Steiner "copiii trebuie să fie înconjurați și de frumusețe, nu doar să contribuim la bunăstarea lor”, dar și să le dezvoltăm conștientizarea și aprecierea față de frumos."
Jucăriile BumbuToys dezvoltă aprecierea față de estetică, grație culorilor bogate și a formelor atractive conferite lemnului.
O astfel de jucărie – «Munți cu soare stivă» atrage prin frumusețea formelor și a culorilor.
Deosebit de atractivă este Strugurele stivă, cu ajutorul căruia cei mici pot învăța să numere, își pot dezvolta îndemânarea și coordonarea ochi-mână și se pot distra de minune cu boabele violet intens, de care se vor îndrăgosti.

Selecție sănătoasă a jucăriilor
Din dorința de a le oferi copiilor cele mai potrivite jucării, suntem tentați să catalogăm jucăriile ca fiind bune sau rele.
Cel mai indicat este să conștientizăm ce jucării alegem, pentru a face o selecție inspirată, prin care cei mici să beneficieze de o joacă sănătoasă, în armonie cu dezvoltarea lor armonioasă.
Un bun punct de plecare în alegerea jucăriilor potrivite, mai ales dacă ești în căutarea de jucării Waldorf, este să stabilești următoarele:
- Sunt hrănitoare cu simțurile copiilor și susțin nevoia copiilor de dezvoltare și explorare.
- Sunt atractive din punct de vedere estetic și contribuie la crearea unui mediu frumos.
- Încurajează aprecierea față de frumos, dar și grijă față de protejarea frumosului.
- Stimulează imaginația și pot fi utilizate în nenumărate jocuri.
- Susțin jocul imaginativ prin simplitate și permit copilului o conștientizare a emoțiilor.
- Încurajează jocul imitativ și angajează copiii în diferite activități de imitare a adulților.
- Sunt realizate din materiale naturale și încurajează o apreciere și o respectare a mediului înconjurător.
- Sunt lipsite de elemente toxice și dăunătoare sănătății copiilor și mediului.
- Conferă o experiență tactilă, fiind plăcute la atingere, pentru a favoriza stimularea senzorială.
Atunci când jucăriile pe care le alegi răspund acestor caracteristici, acestea sunt potrivite pentru joacă sănătoasă, adaptată etapelor de dezvoltare a copiilor.
Jucăriile din lemn BumbuToys sunt hrănitoare cu simțurile copiilor, frumoase și încurajează aprecierea față de frumos, stimulează imaginația, jocul imitativ și imaginativ, sunt realizate exclusiv din material naturale, fără substanțe dăunătoare și conferă o stimulare senzorială a copiilor, reprezentând astfel o alegere sănătoasă, în concordanță cu principiile Waldorf.
Bucuria noastră de a crea jucării frumoase și sănătoase este cu atât mai mare cu cât suntem răsplătiți de copii cu cele mai frumoase daruri: zâmbete, râs și multă voie bună.
Putem doar să ne bucurăm că suntem părtași la aceste minuni.

Recenzii